Așa cum bine ne-am obișnuit, anumite proceduri ajung mai târziu în țara noastră și vin din state cu o democrație mai veche decât a noastră. Și dacă ne raportăm la Statele Unite ale Americii, medierea conflictelor are un debut practic încă din prima jumătate a secolului XIX și un debut instituțional în anul 1918.
În România, în anul 1996 a existat o tentativă de implementare a medierii, iar în inntervalul 1999-2000 s-a desfășurat un program susținut de Asociația Baroului American, pentru ca în anul 2003 să fie înființat un centru pilot de mediere. Abia în anul 2006 s-a implementat Legea 192 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, cu adăugiri și modificări, cele mai recente fiind prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr.24/2019 și Legea 154/2019.
Medierea este definită ca o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, în condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.
Din definiția textului de lege rezultă mai multe caracteristici fundamentale ale acestui proces modern de rezolvare a conflictelor. În primul rând, trebui să existe un conflict, iar acest lucru nu este greu de identificat, pentru că instanțele penale și civile sunt supraîncărcate. Același volum mare de dosare este reclamat și de către organele de cercetare penală. Calea amiabilă reprezintă modalitatea de ocolire, în condițiile legii, a rezolvării diferendelor pe calea procesului judiciar, lăsând la o parte instituțiile statului. Organele din aceste instituții, precum judecătorul, procurorul, notarul public, avocatul, executorul judecătoresc şi consilierul juridic recomandă părţilor soluţionarea amiabilă a litigiului. Persoana care se ocupă de activitatea de mediere se numește mediator și a absolvit cursurile pentru formarea mediatorilor sau un program postuniversitar de nivel master în domeniu, acreditate conform legii şi avizate de Consiliul de mediere. Mediatorul are îndatorirea să depună toate diligenţele pentru ca părţile să ajungă la un acord reciproc, într-un termen rezonabil și să conducă procesul de mediere în mod nepărtinitor, asigurând un permanent echilibru între părţi. Cea mai importantă caracteristică a unui mediator este confidențialitatea, scutind astfel părțile de procedura publică a proceselor. Activitatea se desfășoară într-un mediu privat, conforabil părților, propice discuțiilor și atitudinilor relaxate, de cele mai multe ori fiind sediul cabinetului de mediere. Chiar dacă mai sunt și alte trăsături importante ale medierii, o ultimă particularitate menționată în definiția legiuitorului este aceea a liberului consimțământ. Nimeni nu poate fi obligat să participe la o procedură de mediere, chiar dacă este o recomandare a instanței și chiar dacă celelalte părți acceptă procedura. Nimeni nu este ținut să participe decât prin propria voință.
Plecând de la acest caracter volitiv, facem legătura cu un alt tip de procedeu folosit atât în procesele juridice, cât și în spațiul privat, respectiv evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf. Este un tip de evaluare psihologică efectuată de către un psiholog cu competență profesională în specialitatea psihologie judiciară – evaluarea comportamentului simulat prin tehnica poligraf, activitate autorizată de Colegiul psihologilor din România. Procedura constă în evaluarea reactivității psihofiziologice a unei persoane, pe baza unor stimuli reprezentați de itemii testului, construiți pe baza cazului de investigat. La fel ca la procesul medierii, nimeni nu poate fi obligat să participe la această activitate. Se face numai cu acordul subiectului de examinat atunci când acesta vrea să-și dovedească nevinovăția într-o anumită situație punctuală.
În procedura medierii, poligraful sau detectorul de minciuni, cum mai este cunoscut în rândul oamenilor, poate fi folosit când părțile hotărăsc să soluționeze un conflict pe cale amiabilă, însă există anumite dubii că acordul de mediere nu va fi realizat în avantaj reciproc. Poate că unul dintre soți dorește să încheie cât mai repede un acord de mediere, însă vrea să facă acest lucru în deplină mulțumire și acceptare. Consideră că este pe deplin îndreptățit să afle adevărul într-o chestiune de cuplu, recomandând astfel o examinare poligraf celeilalte părți, care dacă nu are nimic de ascuns și își dorește încheierea acordului va considera o bună posibilitate de dovedire a adevărului.
Medierea se dovedește a fi o bună modalitate de soluționare a diferendelor pe cale amiabilă, în deplină confidențialitate și în scop de câștig reciproc părților, iar poligraful poate fi un instrument extrem de util în acest proces, având avantajul unei proceduri rapide, confidențiale și cu respectarea demnității umane.