September 20, 2019 Ionut Daniel Dumitrascu

Medierea în conflicte de familie

Este arhicunoscut faptul că familia este celula de bază a societății. Datorită ei s-au format și dezvoltat societățile moderne de astăzi. La fel de cunoscută este și noțiunea conform căreia nu există dragoste dacă membrii unui cuplu, ai unei familii, nu se ceartă. Tocmai aceste mici certuri crează diversitate și ulterior o coeziune mai bună.

Dar viața nu este niciodată ideală și în cadrul familiilor pot apărea neînțelegeri grave, care pot duce la separarea familiilor. Cel mai dureros este atunci când în astfel de conflicte ale adulților este implicat și un copil. Din acest punct al conflictului, scopul principal îl reprezintă reducerea efectelor negative asupra copilului. Cei doi parteneri adulți dintr-o familie au datoria să găsească cele mai bune mijloace și metode pentru rezolvarea problemelor, care odată apărute, nu-și mai au rezolvarea în trecut, ci numai în viitor.

Pentru că latura emoțională, atât la cei doi parteneri din cuplu, cât și la persoanele apropiate acestora, este deosebit de importantă în rezolvarea unor probleme, o metodă obligatorie este medierea conflictului. În România, este notoriu faptul când familiile ajung în instanță și după lungi și tracasante procese râmân marcate pe viață de acest proces. În state precum America, încă din 1963 a fost fondată Asociația Curților de Conciliere si Familie pentru a promova concilierea in familie ca o alternativa la procesele din instanță. Datorită succesului acestei asociații, au mai apărut Asociația de Mediere in Dreptul Familiei și Academia Mediatorilor în Dreptul Familiei.

Conform Legii 192/2006 privind medierea și organizarea profesiei de mediator, pot fi rezolvate prin mediere neînţelegerile dintre soţi privitoare la continuarea căsătoriei, partajul de bunuri comune, exerciţiul drepturilor părinteşti, stabilirea domiciliului copiilor, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor, orice alte neînţelegeri care apar în raporturile dintre soţi cu privire la drepturi de care ei pot dispune potrivit legii. Atenție, foarte important este faptul că medierea în România nu permite un litigiu privind stabilirea de paternitate, această acţiune având caracter strict personal.

Acordurile de mediere încheiate de părţi, în cauzele/conflictele ce au ca obiect exerciţiul drepturilor părinteşti, contribuţia părinţilor la întreţinerea copiilor şi stabilirea domiciliului copiilor, îmbracă forma unei hotărâri de expedient.

Așa cum am prezentat și la începutul articolului. Mediatorul va veghea ca rezultatul medierii să nu contravină interesului superior al copilului, va încuraja părinţii să se concentreze în primul rând asupra nevoilor copilului, iar asumarea responsabilităţii părinteşti, separaţia în fapt sau divorţul să nu impieteze asupra creşterii şi dezvoltării acestuia. Legea obligă autoritatea tutelară competentă să întocmească şi să eliberează, la cererea mediatorului sau oricăreia dintre părţi, raportul de anchetă psihosocială. Dacă, în cursul medierii, mediatorul ia cunoştinţă de existenţa unor fapte ce pun în pericol creşterea sau dezvoltarea normală a copilului ori prejudiciază grav interesul superior al acestuia, este obligat să sesizeze autoritatea competentă.

Se poate observa că acțiunea de mediere apără interesele familiei și prin metodele și tehnicile specifice acestei munci se poate ajunge la un acord de mediere între cei doi parteneri ai familiei. Multe dintre conflictele cuplurilor au la bază probleme de fidelitate, fie că sunt în prag de căsătorie, fie că sunt deja căsătoriți și se pune problema divorțului. Un bun mediator, va ști cum să medieze conflictul dintre părți, dar nu va putea să înlăture dubiile legate de fidelitate, cum pentru medierea în afaceri un bun mediator nu poate înlătura ușor dubiile cu prvire la un profit ascuns. În acest context, al înlăturării dubiilor și al aducerii clarității în cuplu, intervine un psiholog cu o pregătire puțin diferită de cea a terapeuților sau consilierilor, respectiv un examinator poligraf.

Efectuarea unui test poligraf în cadrul unui cuplu, fie că este concubinaj sau căsătorie, ajută procesul de mediere, în sensul că aduce mai multă lumină în anumite chestiuni și înlătură dubiile. Unele dintre concluziile rapoartelor de examinare prin tehnica poligraf nu sunt întotdeuna îmbucurătoare, cum nici persoanele nu sunt întotdeuna sincere, însă un demers mediatic, mai ales atunci când este determinat de o presupusă problemă de fidelitate, ar trebui să includă obligatoriu și o examare poligraf. Interesul mediatorului și al examinatorului poligraf este comun, acela de a ajuta cât mai rapid părțile implicate într-un conflict, însă orice demers de acest fel trebuie să aibă la bază un scop suprem, de a obține medierea pe baza adevărului.